Home 2% pentru copiii noștri

2% pentru copiii noștri

În fiecare an, până în preajma datei stabilite pentru depunerea declarațiilor de venit, sunt asaltată de cereri de a direcționa cei 2% din impozit către diferite organizații. Cu toată părerea de rău, sunt nevoită să aleg între atâtea solicitări, câtă vreme nu poți împărți cele două procente din impozit între mai mulți beneficiari.
2% poate părea puțin. Atât de puțin încât ai spune că nu merită să faci efortul de a completa Declarația 230 și a o depune, până la 15 mai. Cât contează însă banii astfel primiți?
Pentru o școală bucureșteană cu 1.500 de elevi, de exemplu, sumele provenite din direcționarea a 2% din impozit au făcut posibilă achiziționarea unui videoproiector profesional, care va fi utilizat pentru diferite activități educative. Școala despre care vorbesc este un caz fericit: are o bază materială de invidiat, în mare parte îmbunătățită prin contribuții ale părinților și din donații. În multe alte locuri însă, cei 2% – chiar dacă ajung cu întârziere în conturi – susțin școala pentru funcționarea în condiții de normalitate.
Tu ai decis pe cine susții prin direcționarea a 2% din impozitul pe 2012?  
Dacă nu, gândește-te ce înseamnă acești bani pentru școala în care învață copilul tău. Eu așa voi face.

Tu ce crezi? Spune-mi parerea ta comentand mai jos.

%d blogeri au apreciat: