Home Cărți O ceapă simpatică și aventurile ei

O ceapă simpatică și aventurile ei

Cele mai frumoase povești mi se par a fi cele în care lucruri din jurul nostru prind propria viață și încep să vorbească și să producă diverse întâmplări. Dau prilej neîncetat de glume și jocuri, chiar și după ce povestea se încheie. Astfel este și „Aventurile lui Cepelică”, scrisă de Gianni Rodari, pe care Editura Humanitas mi-a trimis-o împreună cu alte două cărți, despre care voi vorbi altă dată. Mi-ar fi plăcut să pot ajunge, sâmbătă, la lansare, dar mă consolez cu ideea că mă bucur deja de această carte minunată.
Pentru unii, ceapa este o legumă de-a dreptul nesuferită, dacă te gândești la miros, în primul rând. În cartea asta, personajul principal – firul de ceapă Cepelică, fiul lui Cepeloi și frate cu Ceapăverde – este însă o legumă de-a dreptul simpatică. Pleacă într-o călătorie de cunoaștere a ticăloșilor, în lumea legumelor, cu scopul final de a-și elibera din închisoare tatăl închis pe nedrept de guvernatorul Lămâie, pe care îl călcase pe bătături. La modul propriu.
De fapt, cartea aceasta nu este tocmai o necunoscută pentru publicul din România, pentru că prima apariție în limba română a fost acum 55 de ani. Chiar și formula grafică este apropiată de cea apărută acum mulți, mulți ani, iar ilustrațiile sunt extrem de simpatice. Recunosc că am trecut prin copilărie fără să o citesc, deși numele lui Cipollino – așa cum se numește eroul Cepelică, în volumul în limba italiană – îmi era cunoscut. Cum am redescoperit plăcerea de a citi povești, voi trece prin ea acum, odată cu Radu, copilul meu de aproape 6 ani, în ritm de un capitol pe seară.
Prima seară s-au lăsat cu un râs cu sughițuri, motiv pentru Radu să pună la punct lacrima ce-i apăruse într-un ochi. Așa că lacrima s-a executat și a făcut stânga-mprejur. :))) (Cititorii cărții știu de ce.) Copilul s-a strâmbat apoi la guvernatorul Lămâie și a reflectat îndelung la motivele pentru care oamenii buni – a se citi legumele bune – ajung uneori la închisoare.
În a doua seară, ne-am hlizit copios închipuindu-ne cum arăta moș Dovlecel în căsuța lui cât un coteț, cu genunchii la gură, pe timp de ploaie. Și am explodat când cavalerul Pătlăgea a plâns după ce i-a rupt un smoc de… păr, să zicem, lui Cepelică. Cum să nu știi că ceapa ustură? De unde se vede că ceapa mică răstoarnă pătlăgica mare…
Acum numărăm picioare de miriapod și ne întrebăm pentru câți pantofi are meșterul Strugure materiale.
Ce este remarcabil la această carte, în afară de firul în sine al poveștii, este că, spre deosebire de multe ale cărți (nu doar pentru copii),  este tradusă impecabil. Și se și explică de ce: traducător a fost Mircea Sîntimbreanu, scriitor de literatură pentru copii și profesor de limba română. Dacă nu știți de unde să-l luați, vă spun eu: ”Recreația mare”, o carte pe care mulți foşti copii – actuali adulţi au citit-o, la vremea lor.
Cartea aceasta este motivul pentru care, săptămâna asta, am plecat de câteva ori la birou fără mașină. Drumul cu metroul îmi oferă spațiu și timp pentru citit. Și râdeam de una singură, în metrou, citind o carte pentru copii, în timp ce, peste umărul meu, o doamnă trecută de prima tinerețe (cred, totuși, că și de-a doua) aștepta să dau pagina ca să afle dacă a ajuns Cepeloi la închisoare…

2 comments

g.cojocaru 29 septembrie 2012 at 13:42

misto tare faza cu doamna care iti citea peste umar! 🙂

Reply
Gabi 29 septembrie 2012 at 21:15

Si pe mine m-a amuzat. Se uita cand la mine, cand la carte, numai nu ma intreba cat mai am pana termin pagina…:))

Reply

Tu ce crezi? Spune-mi parerea ta comentand mai jos.

%d blogeri au apreciat: