Home Supravietuire Pamantul se misca. Tu cum supravietuiesti?

Pamantul se misca. Tu cum supravietuiesti?

Acesta este unul din acele texte pe care le scriu cu speranta ca nu va fi nevoie sa ne aducem aminte ce contine. Aveam in plan sa scriu despre Thassos si despre centrul vechi din Bansko, dar cutremurul din Italia mi-a adus aminte in ce lume infima traim.

Si dupa Italia – ca dupa orice seism ceva mai maricel ori care se lasa cu victime, dealtfel – intram in priza, numaram bulinele rosii si cam atat. Pana atunci.

Stim la ce sa ne asteptam in caz de cutremur? La cladiri cazute, morti, raniti, disparuti, supravietuitori care incearca sa… incearca sa ce? Si atunci intreb iar: chiar stim la ce sa ne asteptam?

Poti face ceva, orice, pentru supravietuire? Sa vedem.

PE TERMEN SCURT

Secunda de dinainte

Nu-mi aduc aminte cutremurul din martie 1977, dar despre urmatoarele am ceva amintiri. Ceea ce s-a intamplat de fiecare data a fost zgomotul surd din secunda de dinainte si care a continuat undeva, in maruntaiele pamantului, pana s-a linistit miscarea. Explicatia este simpla si nu am dat-o eu: scoarta terestra se misca si nu are cum sa o faca in liniste.

Sursa: Canalul utilizatorului Spheramatic.

Poti sa prevezi ce urmeaza? Nu, oricate studii s-ar fi facut si oricat cercetatori britanici si americani ar fi cheltuit banii universitatilor in cautarea unui raspuns definitiv. Japonezii, care traiesc de mii de ani pe o insula vulcanica, nu au descoperit inca raspunsul, ci doar o solutie de supravietuire si aceea limitata, astfel incat un cumtremur de peste 7 grade sa se soldeze cu mai putin de 40 de morti. Ce-ar fi la noi, la o asemenea intensitate?

Locatia conteaza

Locatia in care te afli este esentiala pentru sansele tale de supravietuire. Incepand de la locuinta in care stai si pana la zona geografica, sunt factori asupra carora ai control in masura in care esti constient de riscuri si acorzi importanta diminuarii lor.

In Romania, exista zone mai afectate de miscari telurice si pe care le poti afla dintr-o harta seismica precum cea de AICI. Daca vrei sa te muti la tara, spre exemplu, verifica zona inainte de a hotari unde iti construiesti gospodaria.

Cauta zonele sigure din incaperea in care te afli

In momentul cutremurului, cauta pericolele din jurul tau si ascunde-te de ele si vezi zonele sigure si adaposteste-te acolo. Multi se contrazic in privinta locului – sub masa ori in sptale canapelei, dar este mai clar principiul pe care trebuie sa il urmezi: locul sa fie la adapost de mobile ori obiecte inalte care se pot prabusi, candelabre, ferestre care se pot sparge si de orice obiect care te poate rani.

Pe scurt, te ascunzi, te acoperi si stai acolo ferit pana poti iesi in siguranta. Cei mai multi oameni mor ori sunt raniti, in timpul cutremurelor, in timp ce incearca sa fuga ori sa iasa din cladirile care se misca, pe scari ori sub cladiri care se prabusesc.

Daca esti in aer liber, cauta un spatiu deschis si cat mai indepartat de tevi, conducte ori viaducte. Intinde-te pe jos si asteapta sa inceteze miscarea pamantului. Abia atunci poti pleca in siguranta.

Fereste-te de tot ce zboara

Obiectele se rastoarna, ferestrele se sparg, tevile se rup, balcoanele se prabusesc. Fereste-te de ele, ascunde-te.

Pe scurt, cateva sfaturi de supravietuire, intr-un infografic, mai jos:

quake

Secunda de dupa

Nu stii sigur cand s-a oprit, replicile sunt predictible, dar nu si cadenta ori durata lor. Acest lucru le poate face mai periculoase decat seismul primar, caci miscari numeroase si indelungate slabesc si pot distruge ceea ce a supravietuit socului initial.

Poti iesi din zona in care te-a prins cutremurul ori esti blocat intr-un spatiu devenit necunoscut? Fa-te auzit fluierand ori batand in tevi cu un obiect metalic, dar ai grija ca vibratiile produse prin lovire sa nu accelereze prabusirea daramaturilor. Pastreaza-ti calmul si energia ca sa poti rezista, cauta in jur o sursa de apa si acopera=ti nasul si gura cu o haina, ca sa poti respira.

Ai iesit si nu stii ce sa faci? In principiu, ai doua optiuni: ramai in zona ori incerci sa pleci catre o locatie mai sigura. Dupa cutremur, toata viata unei comunitati este data peste cap: utilitatile nu functioneaza, oamenii nu au unde dormi si nu ai nici hrana suficienta, carburanti nu se gasesc, autoritatile se concentreaza pe salvarea victimelor si mai putin pe reluarea activitatii normale. Toate acestea sunt, pentru unii, motive sa plece din oras, in masura in care drumurile sunt circulabile.

Daca pleci, fii constient de faptul ca tot ce lasi in urma poate fi pierdut / furat, in conditiile in care fortele de ordine nu vor putea face fata situatiei. Sa mai stii ca drumurile pot fi aglomerate/ blocate de altii care vor sa plece ori de vehicule care aduc ajutoare. Trebuie sa ai suficient carburant (benzinariile ar putea fi inchise), dar si cel putin apa si hrana suficiente pentru drum.

Daca ramai, nu incurca echipele de salvare. Poti ajuta, dar sa fii constient ca ceea ce faci este riscant din mai multe puncte de vedere: vei face un efort fizic enorm fara sa mananci ori sa dormi, vei fi supus unei presiuni emotionale imense, vei simti neputinta vazand ca nu toti pot fi salvati.

Va fi nevoie de ajutor in degajarea daramaturilor, dar lasa in sarcina celor care se pricep scoaterea efectiva a ranitilor la suprafata. Ideea e asa: poti face rau unui ranit grav cand il tragi sa il scoti la lumina, daca nu stii cum o faci. Uneori insa nu poti sta cu mainile in san, indiferent cat de mare este riscul.

Chiar si asa, poti salva o viata ori ajuta un ranit: vor fi spitale si puncte de prim ajutor unde oamenii vor avea nevoie de tine, daca ai puterea si vointa de a te implica.

PE TERMEN LUNG

Adevarata provocare este sa revii la viata de dinainte, rezolvand toate problemele pe care cutremurul le-a adus in viata ta. Un dezastru major bulverseaza nu doar viata indivizilor, ci si pe cea a orasului sau chiar a tarii in care ei traiesc. Autoritatile vor fi preocupate sa repuna in functiune sistemele care sustin orice societate – sanatate, aparare, guvernare, educatie. Tie, ca individ, iti revina sarcina supravietuirii tale si a familiei din care faci parte.

O vreme, hrana si carburantul s-ar putea gasi cu greu, energia electrica si alimentarea cu apa nu vor functiona, iar avariile suportate de cladiri infirma ideea de siguranta in propria casa. De foame si saracie, unii vor incepe sa fure ori sa jefuiasca, asa ca trebuie sa fii pregatit sa iti aperi ceea ce esti norocos sa mai ai.

Pe termen lung, supravietuirea inseamna sa te descurci cu ce ai si sa ai cu ce sa te descurci pentru ca stii cum sa folosesti tot ce iti pica in mana. Pe scurt, inseamna mai mult decat sa astepti apa si pachetul cu mancare pe care salvatorii le distribuie drept ajutoare pentru sinistrati.

Ce pot face eu acum?

Germania a cerut recent cetatenilor ei sa isi faca rezerve de apa si hrana pentru 10 zile. Ai putea incepe fix cu astfel de rezerve, macar pentru 3-5 zile. Suna catastrofic, dar nu e chiar asa. Calculul a ce rezerve iti trebuie te ajuta sa iti dai seama cat consumi si cat irosesti din hrana, apa si, in general, din orice. Iti poate schimba perceptia despre felul in care mananci, consumi, traiesti.

Apoi, sunt abilitati pe care, daca le ai, poti mai usor rezolva problema supravietuirii pe termen lung. Incepe prin a-ti repara singur ce ai prin casa, apoi fa-ti singur conserve ori haine. Pentru unii, acesta este un mod de viata, asa cum am spus si AICI, dar tu poti incerca asta macar ca exercitiu de supravietuire.

Invata ce inseamna sa fii pregatit. Invata-ti copilul sa gandeasca si sa actioneze singur, asa cum am povestit AICI. Pregateste-te, citeste, informeaza-te si, mai ales, exerseaza ce ai aflat. O drumetie la munte, o vacanta la tara, o plimbare prin parc sunt tot atatea ocazii de a-ti incerca abilitatile de supravietuitor.

Uite aici cateva surse despre supravietuirea in caz de cutremur, atat in limba romana, cat si in engleza:

Salveaza acest articol si arunca din cand in cand un ochi pe el. Trimite-l prietenilor tai. In cel mai rau caz, vei pierde cateva minute. Dar, la fel, poate ceva din ce am scris aici va ajuta la salvarea unei vieti.

Scrie-mi daca ai intrebari ori lasa-mi un comentariu mai jos.

Tu ce crezi? Spune-mi parerea ta comentand mai jos.

%d blogeri au apreciat: